Affordable Access

Hurmuzescu, Dragomir

Authors
Publication Date

Abstract

„Universitatea din Iaşi îi datorează o parte din gloria ei, fizica îi datorează o serie de descoperiri clasice . . . Elevii şi elevii elevilor lui îi cinstesc şi-i vor cinsti numele"; aşa îl caracteriza pe fizicianul Dr. Hurmuzescu, un alt mare fizician, anume savantul Ştefan Procopiu. Dragomir Hurmuzescu s-a născut la Bucureşti în anul 1865, a urmat învăţămîntul liceal la „Colegiul Sf. Sava" din Bucureşti, tot în acest oraş obtinînd şi licenţa în ştiinţe fizico-chimice (1887). Îşi susţine şi doctoratul în fizică (1890), cu cea mai înaltă distincţie, cu o lucrare despre constanta electrodinamică. Este conferenţiar de fizică şi matematică (1896—1897), apoi profesor de fizică (din 1897) la Universitatea din Iaşi, unde pune bazele unui laborator universitar, modern, de fizică. Contribuie la punerea bazelor Societăţii de Ştiinţe din Iaşi, şi a unei publicaţii universitare de prestigiu („Annales Scientifiques de l'Universite de Jassy"), aceasta fiind editată în franceză spre a face cunoscute şi peste hotare contribuţiile oamenilor de ştiinţă ieşeni (Hurmuzescu a fost secretarul de redacţie al revistei). Dragomir Hurmuzescu este întemeietorul şcolii de fizică de la Iaşi, şcoală ce a format numeroşi oameni de ştiinţă de o certă valoare, ca Ştefan Procopiu, C. G. Bedreag şi alţii. Concomitent cu activitatea universitară, este profesor şi director al Liceului Internat din Iaşi. De asemenea, el înfiinţează, pe lîngă Facultatea de Ştiinţe, Şcoala superioară de electricitate din Iaşi (1910—1912) -într-o epocă în care nu se asigura încă, în ţara noastră, formarea de specialişti de nivel superior în electricitate. Această instituţie devine, ulterior, Institutul Electrotehnic al Universităţii din Iaşi (1913), important nucleu al învăţămîntului electrotehnic superior din România, ca şi al viitoarei Şcoli Politehnice „Gheorghe Asachi" din Iaşi. Transferat la Universitatea din Bucureşti în 1913, ca profesor la disciplina „Aplicaţiile căldurii şi electricităţii", Dragomir Hurmuzescu rămîne în Capitală în această funcţie pînă în anul 1937, ocupînd şi funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Infiinţează aici Institutul Electrotehnic Universitar, pe care îl conduce pînă la unificarea acestuia cu Facultatea de Electrotehnică a Şcolii Politehnice din Bucureşti. În anul 1916 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar ulterior se numără printre membrii fondatori ai Academiei de Ştiinţe din România. Avînd o viziune largă, Dragomir Hurmuzescu a participat la organizarea unora dintre primele emisiuni de radiodifuziune din ţară (1926) şi tot el a fost preşedintele Asociaţiei Prietenilor Radiofoniei. Meritele sale ştiinţifice sînt importante, fiind legate atît de probleme fundamentale ale fizicii — cum ar fi determinarea raportului dintre unităţile electrostatice şi electromagnetice — cît şi de probleme aplicative, ca realizarea în 1895 a unui dinam de înaltă tensiune, cu patru induşi fixaţi pe acelaşi arbore (3 000 V — pe atunci una din cele mai înalte tensiuni obţinute). El a inventat un nou tip de izolant — dielectrina (1894) (pe baza unui amestec de sulf şi parafină), cu ajutorul căruia a construit un prim electroscop modern (produs în serie în străinătate) — aşa-numitul electroscop H, cu ecran electrostatic — de care s-au servit H. Becquerel pentru descoperirea radioactivităţii, iar soţii Marie şi Pierre Curie pentru izolarea radiului. Impreună cu L. Benoist, a descoperit proprietatea razelor X de a descărca corpurile electrizate, iar împreună cu marele neurolog Gh. Marinescu a realizat primele fotografii din lume cu bolnavi suferind de maladia denumită acromegalie. A fost un important promotor al aplicaţiilor tehnice ale fizicii şi autorul primelor cercetări de radio din România (1902). Pentru a-i cinsti memoria, unul din premiile Academiei R.S.R. îi poartă astăzi numele.

There are no comments yet on this publication. Be the first to share your thoughts.